Sâmbătă, 14 ianuarie. Am avut programată o  întâlnire în Bucureşti, începând cu orele 14. Cu alte cuvinte, puteam întârzia,  se ştia că vin de la Braşov, aveam circumstanţe atenuante.

„Mersul nordic” prin capitala României

Am citit pe net că străzile sunt pline de zăpadă aşa că mi-am luat beţele de tracking care se folosesc în ceea ce se numeşte ,,mersul nordic”, mersul pe jos.  Pentru necunoscători: beţele acestea seamănă cu cele de ski, numai că sunt telescopice, ca să poată fi adaptate pentru diferite situaţii, de urcuş sau de coborâş.  Cu rucsac în spate şi folosind beţele mi-am făcut drum de la Gara de Nord spre librăria Humanitas. Am ieşit de-acolo, iar în dreptul bisericii Kreţulescu m-am uitat la ceas: era 12,40. Am luat-o pe Calea Victoriei, spre Băneasa. Locul întâlnirii era undeva în spatele fostului sediu al Antenei 3.

„Din zece maşini, opt erau cu o singură persoană”

Am mers non-stop.Am avut două tipuri de obstacolele. Primul, semafoarele, unde am avut timp să număr câte persoane sunt în maşinile care treceau. Din zece maşini, opt erau cu o singură persoană. Al doilea obstacol: porţiunea din  dreptul Muzeului Satului, căci acolo spiritul gospodăresc s-a oprit la gard,  trotuarul rămânand necurăţat.

Am ajuns la întâlnire exact la orele 14.00, aşa cum îmi propusesem. Cred ca distanţa este cam de 8 km, adica 10 minute consumate pentru un kilometru. M-am gândit că dacă aş fi folosit bicicleta aş fi făcut nu 80 de minute, ci  40 de minute, mergând fără să te forţezi. Şi cum nu aveam probleme de securitate, am avut timp să-mi aduc aminte de experienţa mea în Olanda. Căci ăsta este unul din avantajele mersului pe jos, ai timp să meditezi.

Nijmegen. 30.000 de biciclete la 160.000 de locuitori

Am stat în Nijmegen. Dacă daţi pe wikipedia veţi afla că Nijmegen este cel mai vechi oraş din Olanda. Când am ieşit din gară, stupoare. În piaţeta din faţa mea era o mare de biciclete. Am cerut voie gazdei să număr ,,parcelele”. Când am ajuns la cifra de 30, presat fiind de timp, am abandonat ,,parcelele” şi am început să contabilizez numărul  bicicletelor dintr-o parcelă. Erau cam o mie. Aşa am ajuns la cifra de 30.000. Mi-am întrebat gazda câţi locuitori are oraşul şi am aflat că undeva la 160.000,  fără a include aici pe cei din zona metropolitană. Nu ştim prin urmare câţi biciclişti sunt numai din Nijmegen şi câţi sunt din zona metropolitană.

Aveam apoi să descopăr că porţiunea de şosea specială pentru biciclişti este mai aglomerată decât cea pentru maşini.

În rest, totul ca în filme, mama cu doi copii, unul în faţă, altul în spate, pe bicicletă, bătrâni pe bicicletă, furnizori de pizza pe bicicletă. Că i-am văzut şi pe ploaie, asta a reprezentat ,,cireaşa de pe tort”.

În Olanda am avut o program foarte încărcat, totul făcând parte dintr-un program european, cazare, masa de dimineaţa şi cea de seară asigurate, iar masa de prânz pe cont propriu, din banii primiţi în plic, la sosire. Un prânz la o cantină studenţească era cam 3 euro şi cum stam 10 zile, banii erau arhisuficienţi. Gazda îmi spune că e prea scump şi s-a angajat să-mi aducă în fiecare zi un sandvici consistent şi două mere. Aşa a şi făcut.

„Voi, românii, habar nu aveți să trăiți. vă luaţi ultimele maşini, poluaţi aerul, vă îmbolnăviţi din această cauză şi cheltuiţi ca proştii şi bani ”

Duminică la prânz am fost invitat la ea acasă, într-o comună din apropiere. În ultima zi îmi dă liber, dau o fugă la un muzeu, la o librărie, să văd ce noutăţi editoriale ar fi şi repede, la magazinul lor central, să duc ceva acasă, drept amintire. La masa de seara gazda mă întreabă unde am fost. Spun tot. Când află de de magazin mă ia la întrebări: ,,ce am căutat acolo”. Îi mărturisesc intenţia şi recunosc că nu am putut cumpăra nimic, totul fiind prea scump. Vine sentinţa : ,,Ştefan, tu nu eşti de acel magazin, tu eşti de ,,second-hand  şi nici măcar de second-hand de Nijmegen, ci de second-hand din comuna mea”. Am încremenit.

Apoi a continuat : ,,voi românii habar nu aveţi să trăiţi. De ce vă luaţi ultimele tipuri de maşini ? Braşovul se poate face într-o oră pe jos de la capăt la altul. Noi mergem cu bicicleta, facem mişcare fără să mergem seara la sala de  forţă sau fitnes, nu poluăm natura, încercăm să ne salvăm sănătatea şi facem şi economii, iar voi, sărăntoci cum sunteţi, vă luaţi ultimele maşini, poluaţi aerul, vă îmbolnăviţi din această cauză şi cheltuiţi ca proştii şi bani ”.

Morala: în Olanda, în spatele mersului cu bicicleta există, în sinteză, un amestec de filosofie de viaţă şi spirit antreprenorial, în care stima de sine contează mai puţin,  important fiind sănătatea, protecţia mediului, mişcarea şi economisirea banilor. Cu alte cuvinte, atâta timp cât nu vom acorda sănătăţii locul întâi în priorităţile noastre de viaţă şi pe cale de consecinţă, şi protejării mediului şi mişcării fizice, degeaba  amenajăm trasee pentru biciclete.

Sâmbătă, 14 ianuarie 2017, Bucureşti. Pe tot parcursul meu de la biserica Kreţulescu până dincolo de Casa Presei nu m-a depăşit nici o bicicletă. Nu a plouat şi nu a nins.

Românul are o problemă cu mişcarea. Şi se plânge mereu că nu-i ajung banii şi că medicamentele costă foarte mult.

Mai multe însemnări sociologice și despre mișcare scrise de Ștefan Ungurean găsiți pe romaniasociala.ro. 

Ștefan Ungurean

Autor Ștefan Ungurean

Sociolog, conferențiar universitar al Facultății de Sociologie și Comunicare a Universității ”Transilvania” din Brașov. Interesat de teorie socială și de postmodernism, dar și de domeniul organizației, sociologiei literaturii și al istoriei orale. Doctorat în teoria conflictului.

Mai multe articole publicate de către Ștefan Ungurean

Lasă un răspuns