Gadgeturi?… Din curiozitate, pentru a-mi lămuri niște concepte-cheie precum bioeconomia sau economia circulară, am început să citesc la modul serios scrierile lui Nicholas Georgescu-Roegen, românul nostru despre care vorbim atât de rar. Au fost două ”fitile” ce mi-au aprins această curiozitate: profunda dezamăgire produsă de producția hollywoodiană numită  pompos Sfârșitul istoriei (a mult-prea-celebrului Francis Fukuyama, un guru al neoliberalismului, rămas undeva la jumătatea drumului spre Freud) și vizionarul filmului produs de Leonardo di Caprio după ”o scurtă istorie a progresului”, carte  publicată de Ronald Wright în 2005.

Georgescu-Roegen a revoluționat atât de mult economia încât imensa majoritate a economiștilor i-au întors și continuă să-i întoarcă spatele.

Și, pe bună dreptate, au și de ce! După două secole de progres tehnologic nemaivăzut în istorie și o creștere continuă a confortului și bunăstării (cu gadgeturi cu tot!), te trezești la ușă cu Thomas Malthus. Un TM versiunea 3.0, updatat la știința secolului XX, care mai face și mișto de noi, spunând că ”omenirea va ajunge la dezvoltare durabilă când va face diferența dintre plăcere și bucurie”.

Îi înțeleg pe cei din lumea academică, au reflexele lor de autoapărare.

Nu-i înțeleg însă pe politicieni, mai ales pe cei ce conduc UE. De ce amestecă lucrurile? Au luat bioeconomia, economia circulară, ”creșterea verde”, emisiile zero de carbon (varianta macro la ”Coca-cola zero zahăr”) și încearcă să facă din ele o husă atractivă pentru vechiul și ruginitul PIB, indicatorul economic la care încă se închină toată lumea, indiferent de religie. Și care trebuie să crească, e musai!

Înțeleg că „indicatoarele de bord” nu se schimbă ușor nici la o mașină, darămite la o ditai economie globală.

Dar semne că am vrea cumva să schimbăm ceva ar fi trebuit să apară. Să vedem o șurubelniță uitată la vedere sau câte un aparat de măsură atârnând neglijent. Să vedem ceva in discursul public al politicienilor, al mai marilor sistemului bancar. Isărescu, care făcea parte din Clubul de Roma din cele mai vechi timpuri, nu a pomenit niciodată, în niciun context,  de riscuri ecologice! (Dacă ai cântat vreodată cu Beatles, tot mai fredonezi câte un Obladi-oblada…așa, de formă). Să nu vorbim totuși cu păcat. Vaticanul, prin circularele papale, trage periodic niște semnale de alarmă în ceea ce privește dezvoltarea socio-economică; tot respectul! S-a mai mișcat puțin și Biserica Ortodoxă, dar incoerent și neconvingător. Iar Thomas Picketty, acest Robin Hood al economiștilor secolului XXI nu are în traistă merele de aur la care visăm. Le are pe cele cumpărate (pe card) de la supermarket.

Nu doar că nimeni nu schimbă indicatorii globali ai dezvoltării, dar și această dezvoltare se bazează pe creșterea consumului de lucruri inutile. Multe gadgeturi.

Peste tot, gadgeturi din ce în ce în mai sofisticate, pe placul copilului din fiecare. Gadgeturi care, din perspectiva nevoilor profund umane și a unui respect minimal pentru mediu și pentru cei din jurul nostru, sunt complet inutile, dacă nu chiar distructive. În loc să ne vizităm între noi, stăm pe Facebook sau trăncănim la telefon. În loc să mergem pe jos spre parc, ne cărăm bicicleta cu mașina până la intrarea în parc. Și exemplele pot continua. Nu știu ultimul clasament al inutilității și al complicării degeaba a lucrurilor. Am rămas mut însă atunci când, în 2009, am văzut trântită pe peluza din fața Comisiei Europene, cea mai mare pleașcă hitech: o moto-cositoare care se pilota singură, prin GPS. Ca fermierul să aibă timp să meargă la sală. Să consume surplusul de calorii. Să mai consume puțin combustibil fosil,  curent, să bea cola, să mănânce apoi un hamburger.

Acum să nu vă las cu ochii în Soare: ce este bioeconomia?

Contrar tuturor deștepților ce l-au precedat și l-au urmat, Georgescu- Roengen consideră că legile economice se supun, ca și cele biologice, legilor implacabile ale termodinamicii. Iar legea a II-a spune că  în sistemele deschise cantitatea de entropie crește. Orice transformare din materie în energie și din energie în materie se face prin pierdere de energie.

În ”Legea Entropiei și problema economică”, carte publicată în 1970, GR compară energia liberă cu un magazin, în care toate sunt puse în ordine, iar entropia cu același magazin, după ce a fost devastat de o tornadă. Materia este aceeași, dar nu mai poate fi folosită. Entropia este măsura cantității de energie care rămâne blocată într-un sistem termodinamic.

Din păcate, toată economia de piață nu face decât să transforme inputuri cu conținut mare de energie liberă în outputuri cu multă, multă energia chimică blocată. Definitiv. Adică în deșeurile ce ajung la groapă. 

Micul Prinț, în călătoriile lui, a dat la un moment dat de un negustor ce vindea hapuri ce potoleau setea; cel ce lua o astfel de pastilă economisea cincizeci și trei de minute pe săptămână, conform oamenilor de știință! Ce ar fi făcut Micul Prinț cu timpul astfel economisit? …ar fi pornit, în liniște, spre o fântână!

La nivel uman, așa stăm: tot mai puțini copiii autentici (nu intru aici in ingineria diabolică prin care le distrugem copilăria!), dar un furnicar de oameni care caută să dea de lucru unor roboți. Roboți care la rândul lor, să facă jucării tot mai inutile pentru niște oamenii fără copilărie, dar care se maturizează din ce în ce mai greu. Vedeți vreo deosebire între ” Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” și ”Libertatea este necesitatea înțeleasă?” Eu nu. Și nu cred că e un lucru rău în asta.

 

Foto: megatruh.deviantart.com, besustainablemagazine.com, theverge.com

Marian Drăgoi

Autor Marian Drăgoi

Marian Drăgoi este inginer silvic, conferențiar la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Predă economia mediului și economia forestieră. Doctor în analiză sistemică aplicată.

Mai multe articole publicate de către Marian Drăgoi

Lasă un răspuns