Scrisoarea despre călătoria la Vatican începe așa: Când Iisus I-a spus lui Simon să Îl urmeze, acesta L-a întrebat: Și ce vom face? “Vom schimba lumea”, a fost răspunsul.

Statuia Sfântului Petru

Ceva mai târziu, când Simon devenise deja Petru și, alături de alți 11, făcea parte din grupul apostolilor, Hristos le-a spus: “În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea”.

Mărturii ale acestei biruințe le găsim peste tot, dacă avem ochi să le vedem. Iar unul dintre simbolurile fabuloase ale credinței puternice, dar și ale puterii credinței, este Basilica Sf. Petru din Vatican. Locul unde este înmormântat însuși apostolul Petru, pescarul modest pe care îl știu ortodocșii și… primul pe lista papilor întocmită de Vatican, cum îl știu catolicii.

Se știe că Marea schismă de la 1054 a divizat creștinismul.

Și azi, din două miliarde de creștini, jumătate sunt catolici și doar puțin peste 250.000 sunt ortodocși. Nu mai e mult și se fac o mie de ani de la “ruptură”, timp în care catolicii au știut, au putut, au vrut, au reușit să țină aproape, iată, 15 la sută din populația planetei.

Povestea pelerinului nostru continuă: Basilica Sfântul Petru greu se poate numi biserică de către un ortodox învățat cu icoanele și pe care numărul nesfârșit de statui și altare masive din interior îl pot descumpăni. Ctitor este Sf. Constantin cel Mare, care ar fi luat material de construcție din Templul Ierusalimului. Basilica din capitala Italiei a cunoscut o istorie zbuciumată până să ajungă ce este azi. Pe la 1450, Papa Nicolae al 5-lea a decis să dărâme Colosseum-ul ca să o refacă; ajunsese ruină în urma incursiunilor arabe. Nu a apucat să îl dărâme complet.

Statuia lui Moise, de Michelangelo, de pe mormântul Papei Iulius 2

Cel care a luat decizia radicală de a demola biserica Sfântului Petru și a ridica un monument nou a fost Papa Iulius al 2-lea. Totul a început în jurul anului 1500 și a durat mai bine de un secol. Rezultatul îl vedem și astăzi, după ce trecem de un control strict de securitate.

Pentru un ortodox, Basilica pare un muzeu de artă.

Mai ales că grupuri de turiști se perindă neîncetat prin impunătoarea construcție din Vatican și vorbesc în toate limbile pământului, conectați – sau, nu – la ghizi. Te uiți la Pieta, grupul statuar al lui Michelangelo – singura operă pe care a semnat-o – și ești nevoit să asculți explicațiile pe care o tânără japoneză le dă grupului ei. Dar depășești momentul și privești dincolo de geamul gros din sticlă ce protejează opera de artă. Maica Domnului îl ține pe brațe pe Iisus coborât de pe cruce. Este cea mai frumoasă sculptură din câte au fost și vor mai fi!

“Ceea ce Evanghelia ne spune prin Cuvânt, icoana ne-o vestește prin culori, ne-o face prezentă”, scrie Paul Evdokimov.

Icoana deschide o ușă, mai spune el, care traduce intrarea în bisericile ortodoxe ca pe o vizită la Dumnezeu, unde ești înconjurat de “prietenii Lui”. Poți vedea și în papi un lung șir de prieteni ai Domnului. La urma urmei, sunt “urmașii Sfântului Petru”. La comanda lor, artiștii care au decorat Basilica au creat opere de artă ce mărturisesc același lucru. Cu grație, până și dantela de pe veșmitele papilor este redată în marmură. Atâta finețe, respect, detalii. Și putere. Nu aveau cum să reușească fără aripi de îngeri care să-i fi atins, inspirat, dăruit.

Scria cineva că s-a simțit mic odată ce a pășit în Biserica Sfântului Petru de la Vatican.

15.000 de metri pătrați, 44 de altare, 11 cupole, 868 de coloane, 395 de statui în marmură, travertin sau bronz, 135 de imagini în mozaic. Impresionant. Dacă urci treptele, peste 500, vezi interiorul bisericii de sus, de la o înălțime amețitoare. De acolo, cei din interior sunt mici.  Un brâu înconjoară Cupola și pe el sunt scrise cu litere uriașe cuvintele lui Hristos, în latină: Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor. Când ajungi acolo sus și citești aceste cuvinte, ți se oprește răsuflarea. Doar și pentru acest moment merită să ajungi la Roma.

Cei 20 de papi care au condus Biserica Catolică în timpul ridicării Bazilicei au susținut cât au putut proiectul.

Nu s-au uitat la bani – cum am zice azi – au plătit cei mai buni artiști ai vremii pentru a o împodobi și a demonstra lumii întregi puterea lor, dar și biruința credinței. Constructorii s-au gândit să ofere și o vedere largă a pieței San Pietro de pe terasa mare. Statuile imense ale lui Iisus Hristos și a 11 dintre apostoli – a lui Petru este în interior – veghează clădirea și piața și Roma… Iisus ține crucea în spate, ca o chemare. Așa cum l-a chemat pe pescarul Simon.

Pe terasă e un restaurant unde îți poți trage sufletul după ce ai urcat treptele întortocheate. Trepte pe un culoar care urcă și care nu e recomandat  claustrofobilor. Spirite ce țin pasul vremii, catolicii permit fumatul pe terasă. Se bea cafea, apă, suc. Nu am văzut alcool, dar poate nu am văzut eu. Deasupra frigiderului cu sucuri este un tablou al Papei Francisc.

Cei care ajung în Piața San Pietro și se uită la fațada Bazilicii văd scris pe frontispiciu numele papei Paul al 5-lea, Camillo Borghese.

Deși unele surse îl indică pe papa Urban al 8-lea ca fiind cel care a finalizat și sfințit construcția, se pare că Paul al 5-lea este totuși mai în drept. Altminteri, ce ar căuta numele lui într-o poziție atât de avantajoasă? Numele lui este citit zilnic de mii de oameni din întreaga lume.

Papa Paul al 5-lea are o poveste interesantă, o poveste care continuă și azi.

Primul Borghese era negustor de lână și și-a luat acest nume care i s-a părut că îi dă un statut – venea de la burg și îl desemna orășean. Era pe la 1200. Timp de 400 de ani, familia a prosperat, a făcut mai ales afaceri cu cereale. Implicați în politică, aveau să dea și papa, pe Paul al 5-lea, cel care în primii ani de pontificat creează prima bancă națională din Europa denumită – cum altfel?! – Banca Sfântului Spirit. Pe scurt, banca a fuzionat cu diferite consorții și cel din care face parte astăzi este al doilea ca putere financiară în Europa și al șaselea la nivel mondial.

Urmașii papei Paul al 5-lea trăiesc. Dar nu la Vatican.

Lorenzo Borghese

Pelerinul nostru trece de la trecut, artă și cultură – la prezent. Lorenzo Borghese are 45 de ani, stă în Cleveland și deține o companie de produse de îngrijire pentru câini, iar acum ceva timp a fost guest-star al show-ului tv Burlacul.

Prințul burlac. O mătușă, tot Borghese, devenea coproprietara imperiului cosmetic Revlon. O ramură a familiei a fost însă pasionată de artă, de susținere a artiștilor. Colecția Borghese este printre cele mai fascinante din lume și se găsește, sub această denumire, la Luvru, dar și în Vila Borghese din Roma. “La noi orașul este un muzeu. Te uiți la toate fără să plătești. Dar eu, ca italian, dacă mă duc la Paris, trebuie să plătesc 25 de euro intrarea la muzeu ca să văd operele pictorilor noștri”, mi s-a plans un italian, referindu-se, probabil, la colecția familiei Borghese.

Biserica suntem toți, spunea părintele Cleopa, care îndemna la rugăciune, scut împotriva a orice rău.  

Preoții noștri întăresc ideea și spun că biserica nu sunt zidurile, ci credincioșii din interior. Basilica nu este un loc de închinăciune în sensul cunoscut. Sau de pelerinaj. Este o atracție turistico-religioasă, dacă pot spune așa. Acolo nu mergi nici la spovedanie, nici la preot, nici să aprinzi o lumânare. Mergi să vezi puterea în exprimarea ei spirituală. Și mergi pentru cuvintele scrise pe brâul Cupolei. Și pentru a vedea cum Iisus Hristos și Sfântul Petru într-adevăr au schimbat lumea.

PS – mi-a plăcut scrisoarea călătorului ortodox la Vatican și am publicat-o. Vă aștept și pe voi, ceilalți cititori. Scrieți și, dacă povestea e bună, o public.

Foto: dailymail.com, wikipedia.org, dar și din instantaneele autorului-călător

Lasă un răspuns