Eminescu n-a existat, scria Marin Sorescu în poemul „Trebuiau să poarte un nume”. E o poezie frumoasă despre toate lucrurile care, atunci când a fost nevoie să poarte un nume, li s-a spus, simplu, Eminescu. Dacă nu mai țineți minte poezia, o găsiți aici.

Eminescu e mereu cu noi.

În această lume grăbită și neliniștită și în care parcă trăim striviți de tavanul unei scunde taverne  mohorâte e loc, iată, și pentru Eminescu. Unul dintre evenimentele dedicate zilei de naștere a poetului național a fost organizat în Grădina Vlahiia, la Snagov. S-a numit „Mihai Eminescu, iubirea de neam  între ieri și mâine”.

Actrița Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu au oferit un fragment din spectacolul „Pianul cu poeme”.

Preotul Mihai Andrei Aldea a vorbit despre Eminescu și a ținut un fel de conferință în care a răspuns întrbărilor din public. Mirela Vaida a cântat muzică populară.

Evenimentul s-a încheiat cu recitalul naistului Nicolae Voiculeț și al echipei sale. Momentul Eminescu din Grădina Vlahiiei a fost un popas pe care naistul l-a făcut în călătoria sa de un an numită simbolic Turneul România 100.  Pe scurt, Centenarul marcat prin concerte într-o sută de sate românești.

La evenimentul de la Grădina Vlahiia nu aveai loc să arunci un ac.

Credeam că nu mai avem timp pentru emoție. Din fericire, m-am înșelat. Nu a fost nimic desuet, nu a fost nimic forțat. Iar când, la final, Nicolae Voiculeț și colegii săi au cântat Imnul României, toată sala s-a ridicat în picioare. Da, imnul poate fi interpretat la nai și sună extraordinar. Îl puteți asculta aici.

Nicolae Voiculeț a trăit mulți ani în America. Acum respiră adânc tot ce e românesc. I-a fost dor de casă. Proiectul Centenarului i se potrivește mănușă. Ca și cum își reface țara pe dinăuntru. Sat cu sat, școală cu școală, biserică cu biserică. Când vorbește despre această misiune, pare că intră în transă. Pentru că este o misiune, iar el se consideră un soldat al neamului. Din acest motiv, Eminescu ocupă un loc aparte în ființa lui.

„Eminescu pentru mine este muzica cuvântului rostit în gând, dar care se aude până sus, în Cer.”

O spune simplu, fără patos. „De câte ori îl citesc, îmi vine să cânt. Pentru mine, Eminescu este, nu a fost! Eminescu  este românul absolut al poeziei noastre. Dimensiunea și anvergura lui nu au meritat tratamentul dur din partea unor comentatori care au decis să-l compromită în ochii noștri, răspândind ideea că a fost doar un nebun. Nu-mi plac miturile și mitizările atâta  vreme cât ele măsluiesc realitatea. A spus-o și Constantin Noica, pe care ar fi cam greu să-l bănuim de antiromânism: Eminescu n-ar avea decît de cîștigat prin demitizare”, spune Nicolae Voiculeț.

Și adaugă: „Cred că nu ne putem apropia oportun și profitabil de un geniu, câtă vreme este încuiat într-un sanctuar solemn și inaccesibil. Nu sunt eminescolog, dar cred că nu-l putem iubi pe Eminescu, decât dacă ne apropiem de text, îi ascultăm muzica și vibrația dincolo de cuvânt, cu o bucurie pură, nepatată. Chipul lui Eminescu, așa cum spunea tot Noica, e dimensiunea multiplă a mai multor chipuri, ca și folclorul nostru, care este creație colectivă. Pentru mine, Eminescu e îndeplinit”.

Un cuvânt despre gazda noastră.

Gazda evenimentului a fost Cristian Dumitrescu, un om de afaceri care a lucrat peste 20 de ani la vârful industriei IT peste ocean. S-a întors acasă cu ideea de a trăi, ca în copilărie, la țară, la o fermă. Așa s-a născut Grădina Vlahiiei. Un loc special, cunoscut și frecventat deja de multă lume, atât de la noi, cât și străini.

A reconstruit sau a adus la Snagov case din bârne, a făcut solar pentru legume, a adus animale. A făcut o biserică asemănătoarea cu biserica Mănăstirii Dintr-un Lemn din Vâlcea.

Are șură cu fân, căruță, cai, ponei, ogradă de păsări. Le-a numit Grădina Vlahiia și e bucuros de rezultat, pe care îl definește în trei cuvinte – trudă, roade, omenie.

 

Lasă un răspuns