„Dumneavoastră vă vaccinați cățelul?” În plină campanie  împotriva vaccinării copiilor, cineva a pus această întrebare. Am realizat că marea parte a orășenilor care își cumpără un pui de câine îl vaccinează. Poate cei care stau la țară nu o fac în mod consecvent, dar vaccinul antirabic este prezent și la sat. E mai important un cățel decât un copil?

Vaccinați copiii? Cum vă asumați îmbolnăvirea sau chiar decesul acestora? Suntem în plină epidemie și nu vă vaccinați copiii?!

Câțiva indivizi au declanșat o aprigă și continuă bătălie împotriva vaccinării. Pot părea mulți, dar eu cred că sunt puțini. Pot părea intelectuali, dar cei care spun „nu vă vaccinați copiii!” sunt fie semidocți periculoși, fie purtători ai unor interese comerciale. Presa însă dă credit celor care fac audiență, deși eu cred că jurnaliștii sunt vaccinați. Iar cei care citesc pe Internet texte pseudoștiințifice, ajung să le răspândească la rândul lor. Am scris (aici și aici) despre atitudinea iresponsabilă și criminală a acestor deținători ai „adevărului absolut“ și despre beneficiile vaccinării. Aș vrea să văd la televizor o discuție între un adversar al vaccinării și părintele unui copil bolnav sau care nu a supraviețuit. Să vedem atunci argumente!

Până atunci, vă invit să aruncați o privire asupra unei situații la nivel european (click pe graficul de mai sus), ca să vedeți că suntem codași la capitolul „vaccinați”.

„Vaccinurile sunt sigure, nu provoacă autism, sunt studii care atestă acest lucru!“

Acestea au fost cuvintele doamnei Zsuzsanna Jakab, director regional al Biroului OMS pentru Europa. A venit în România îngrijorată epidemia de rujeolă și de scăderea numărului de copii vaccinați. Medicii, farmaciștii, cercetătorii din acest domeniu spun toți același lucru: prezența metalelor grele în seruri este interzisă de Agenţia Europeană a Medicamentului. Dumneavoastră pe cine credeți?

Fetiță bolnavă de variolă. Ați mai auzit de variolă în România?

 

 

 

Credeți că variola, care a ucis în jur de 500 de milioane de oameni în secolul XX a dispărut prin vreun miracol? OMS a desfășurat o amplă campanie mondială de vaccinare, iar boala a fost eradicată în 1977. Nu s-a întâmplat în Evul Mediu, ci acum câteva zeci de ani. Ajunseserăm pe Lună, dar mai erau focare de variolă pe planetă.

Dr. Donald Henderson

Pentru cine nu știe, campania OMS împotriva variolei a fost condusă de medicul epidemiolog american Donald Henderson.  Un medic excepțional, care a devenit decan al Universității John Hopkins, o redutabilă școală medicală din SUA. Un medic, nu internaut „atoateștiutor”!

PS: doar copiii sănătoși pot fi vaccinați!

Foto: nymag.com, ejinsight.com, wikipedia.org

Prof. Univ. Dr. MSc Alexandru Vlad Ciurea

Autor Prof. Univ. Dr. MSc Alexandru Vlad Ciurea

Prof. Univ. Dr. MSc Alexandru Vlad Ciurea este neurochirurg, director științific al Spitalului Sanador

Mai multe articole publicate de către Prof. Univ. Dr. MSc Alexandru Vlad Ciurea

Join the discussion 2 Comentarii

  • Ana Covaciu spune:

    Nu mi-am vaccinat cainii (cand am avut) si nici copiii pe care ii am. Asta dupa ce initial am avut incredere in sistemul care mi-a transformat o fetita sanatoasa intr-un copil cu astm alergic.. Asa am invatat sa citesc tratate de imunologie, articole stiintifice publicate in diverse limbi etc, Am invatat sa-mi apar copiii de sistemul ce ii vaccineaza si nu isi asuma raspunderea. Am crescut copii sanatosi, inteligenti si puternici fara ajutorul sistemului medical, ba chiar impotriva lui. Ma informez constant de 14-15 ani asupra vaccinurilor si a politicilor vaccinale in lume. Si nu permit nimanui sa ma numeasca “iresponsabila” sau “criminala”. Titlul de profesor universitar nu da dreptul nimanui sa ii numeasca pe ceilalti criminali sau irespoinsabili, iar pozitia si rolul detinut nu confera automat credibilitate.
    Sunt nenumarate exemplele de coruptie in cadrul sistemului medical in toate tarile din lume, exista sentinte si amenzi platite de producatorii farmaceutici pentru acte de coruptie, ce de obicei ii vizeaza tocmai pe lucratorii din sistemul sanitar, adica medici, profesori universitari, sefi de clinici etc sau poiliticieni in masura sa influenteze legislatia in favoarea producatorilor de medicamente.
    Domnule Prof. Univ. Dr. MSc Alexandru Vlad Ciurea, sunteti reprezentantul unui sistem medical care si-a pierdut credibilitatea si indrazniti sa-i numiti criminali sau iresponsabili pe cei ce nu au incredere in voi? De ce sa avem incredere in “cuvintele doamnei Zsuzsanna Jakab, director regional al Biroului OMS pentru Europa”? Pentru ca reprezinta o organizatie finantata in proportie de 80% de producatorii de medicamente si doar 20% de guvernele statelor membre? Datele sunt oficiale, le poae gasi oricine, nu este vorba de afirmatii complotiste.
    „Vaccinurile sunt sigure, nu provoacă autism, sunt studii care atestă acest lucru!“ Care studii? Finantate de cine? Efectuate unde si cum? Raportul GLAXO, pe care nu se poate sa nu-l cunoasca stimata doamna si pe care sigur il cunoasteti si dvoastra, vorbeste si despre cazuri de autism raportate.
    “Medicii, farmaciștii, cercetătorii din acest domeniu spun toți același lucru: prezența metalelor grele în seruri este interzisă de Agenţia Europeană a Medicamentului. Dumneavoastră pe cine credeți?” Cred in analizele de laborator, si dvoastra ar trebui sa credeti in ele, nu? Ca doar un microscop performant folosit pentru a depista nanoparticule nu poate fi acuzat de complotism, nu? Ei bine, analizele de laborator au aratat in mai multe cazuri ca in vaccinuri exista mult mai mult decat ceea ce scrie pe prospecte, desi ar fi suficient ceea ce este declarat pentru a refuza sa inoculezi asa ceva copilului tau nou-nascut.
    Ore de ce oamenii isi vaccineaza cainii si pisicile ca sa isi protejeze copiii si de ce nu isi vaccineaza copiii ca sa protejeze cainii? Oare si-ar vaccina cu totii cainii din convingere, daca nu ar fi obligati prin lege?
    Am in mana o carte care contine si rezutatele analizelor de laborator a 28 de vaccinuri, dintre care 27 pentru uz uman si unul singur pentru uz veterinar. In unul singur nu au fost depistate nanoparticule de substante straine ce nu aveau ce cauta in vaccinuri si care nu erau declarate in fisa ce le insotea. Giciti care? Ati ghicit, singurul necontaminat cu nanoparticule a fost un vaccin pentru pisici. TOATE cele 27 de vaccinuri pentru uz uman, absolut toate, contin nanoparticule de diverse substante ce nu au ceuta acolo, inclusiv metale grele, acelea despre care ne asigurati cu totii ca “sunt interzise” in seruri.
    Vreti sa negati rezultatele analizelor de laborator? Sunteti in masura sa prevedeti exact urmarile inocularii in organismele copiilor a acelor substante straine, indiferent de cantitatea prezenta in vaccinuri? Daca vaccinurile fac atat de mult bine si sunt atat de sigure, de ce nu isi asuma raspunderea scrisa a efectelor vaccinarii medicii sau producatorii de vaccinuri? Dumneavoastra sunteti dispus sa vaccinati personal si sa semnati o asumare de responsabilitate inainte de vaccinare?
    Unde sunt datele statistice comparative cu anii precedenti care sa demonstreze ca ne aflam in plina epidemie de rujeola? Le difuzati va rog in sustinerea afrmatiilor facute? Publicati de asemenea, va rugam, situatia cu toate cazurile de deces din acest an puse pe seama rujeolei? Asta ca sa ii lamuriti pe “semidoctii periculosi” ca mine si multi altii, dintre care unii sunt din breasla dvoastra. Va asigur ca nu sunt chiar atat de putini cum credeti, ba sunt cam multi, va fi foarte greu sa-i extirpati prin articole docte si bine documentìate ca cel de fata.
    Exista mii de “semidocti” cu studii de specilitate, medici, cercetatori, bilologi etc in diferite tari, unii ocupa chiar pozitii similare cu cea pe care o detineti dvoastra, ce ar fi sa va intalniti fata-n fata si sa le spuneti si lor de la obraz ca sunt “iresponsabili”, “criminali” si “semidocti”? Iar daca despre confruntare este vorba, prezentati-va dumneavoastra intr-o transmisiune
    televizata si sustineti-va ideile expuse in acest articol, cu celeasi cuvinte, in fata TUTUROR parintilor ce au copii imbolnaviti de vaccinuri sau care si-au pierdut copiii in urma vaccinurilor sacre precum “botezul”. Sa vedem cum si cat timp rezista argumentele domniei voastre. Si cat timp rezistati fizic si psihic in fata parintilor respectivi.
    E nevoie de mult tupeu si de aroganta infinita a unui doctor bine pozitionat ca sa ii numesti iresponsabili si criminali pe cei ce nu adera la dogma al carei apostol esti si incearca sa-si apere copiii, despre care un alt apostol al aceleiasi religii, devenit din intamplare ministru, afirma ca nu sunt ai parintilor, ci ai statului.
    Si e nevoie de un adevarat tupeu de manipulator si propagandist sadea pentru a-i acuza pe cei in afara sistemului de “interese comerciale” in timp ce faci parte din sistemul in care se incruciseaza interesele producatorilor de medicamente cu ale farmacistilor si ale medicilor.

    Ana Covaciu, “semidocta”, absolventa a Facultatii de Filologie

  • dianatunsblog spune:

    Ba esti, doamna, si semidocta si iresponsabila si criminala si vrei sa ne intorci in evul mediu impreuna cu altii ca tine! Toti anii de progres medical au sa se duca la gunoi din cauza unora ca tine! Oamenii ca tine ar trebui bagati la inchisoare si sa li se ia copiii, asta meriti! Mergi mai bine intr-o grota daca nu esti in stare sa traiesti in lume, si sa nu mai mergi in viata ta la doctor daca nu ai incredere, cat tupeu sa te crezi mai desteapta decat toti doctorii care au avut rezultate.

Lasă un răspuns