La Chișinău, la prânz, am mâncat, pentru prima dată în viața mea, pelimeni.

Un fel de colțunași cu brânza sau carne, fierți bine, peste care bucătarul a turnat un polonic de smântână. Nu e un restaurant clasic, e un “împinge-tava” mare, cu multe feluri de mâncare, plasat lângă mai multe clădiri de birouri și mall-uri din Chișinău. Internetul spune că e o mâncare rusească. Așa o fi, dar nu contează, e bună și caldă și ieftină. Sub doi dolari porția.

Orice oaspete evaluează mâncarea (rusească, în acest caz) în monedă americană. Dolarul e valuta forte, așa că “traduc” în dolari și prețul acestui fel de mâncare rusesc servit pe tavă în capitala celui de-al doilea stat românesc, Chișinău. Lângă mine, la o altă masă, doi inși mănâncă varză călită. Vorbesc rusește între ei; cel puțin unul este, prin urmare, rus. Varza călită e cu siguranță românească!… Kefirul din pahare e originar din Munții Caucaz, așa încât poate sentimentul de înstrăinare al celor doi (poate doar unul e înstrăinat…pelimeni_2) e atenuat de lichidul alb și gros.

Citesc, pe smartphone (conectat la rețeaua wifi oferită de restaurant) știri de tot felul. Internetul merge perfect, relația mea cu lumea e foarte bună. Mai am câțiva pelimeni în farfurie…

Suntem peste tot și în timp real…

Lumea modernă datorează enorm noilor tehnologii. Comunicarea se desfășoară în timp real, timpul și spațiul s-au micșorat ca oamenii de zăpadă sub soarele primăverii. Mănânc și gândesc, ca să îl parafrazez pe Labiș. Nu știu la ce se gândesc cei din jurul meu. Ca și mâncărurile, sunt de mai multe naționalități. Globalizarea ne pândește de peste tot.

Gata, am mâncat și a fost foarte bun. Mâine voi cere pârjoale și piure de mazăre. Și poate și niște somon crud la antreu. Mă ridic, îmi pun paltonul și mă îndrept spre ieșire. Instinctiv, mă uit la ceas. E două fix. Cineva mă iubește!… Cineva din capitala primului stat românesc.

 

Lasă un răspuns