Alegătorul român – între mit și alienare

De 24/10/2016Observ

“A furat, dar a făcut ceva treabă”, zice bărbatul care se uită atent la o fotografie dintr-un ziar obosit de atâta trecut prin mâinile celor din piață. Stăm pe o bancă, într-un oraș de provincie, și vorbim despre alegeri. Omul a lucrat într-o fabrică pe vremuri, acum e la pensie. Oricum, nu ar mai fi avut unde lucra, fabrica s-a vândut toată la fier vechi.

Se lasă seara în mica piață de beton dintre blocuri. Trag fermoarul la hanorac, omul strânge și el haina de mâna a doua, verde cu dungi. “Totuși, dacă a furat, nu e în regulă”, spune tot el. Nu întreb cu cine votează, ne stingem țigările și ne luăm la revedere. Parcă stă să plouă.

Oamenii par să aibă mâinile mai lungi, dar e doar o iluzie optică dată de umerii lăsați. Bărbații par bronzați, dar de aproape vezi că nu s-au ostenit să se bărbierească. La București circulă banul, important e să vrei să muncești. În provincie, lucrurile sunt mai ascuțite, sărăcia mai mare, magazinele second-hand mai multe.

“S-a săturat lumea de politicieni, dragă domnule”, îmi spune un profesor universitar. Îmi mai spune că, în opinia sa, corupția îndârjește doar într-o primă fază. După aceea urmează împăcarea cu situația. “Alienarea, dragă domnule”.

Profesorul zâmbește, dar zâmbetul e amărui-închis, mai mult un rictus. O spaimă care oscilează între mitul schimbării în bine și alienarea generală.

Join the discussion Un comentariu

Lasă un răspuns