Viața în cârje, țara în cârje… Aventura continuă

Cârje și viață. Aventura continuă. Am promis că revin asupra rupturii tendonului lui Ahile. Așa că… revin. După două săptămâni de cârje și de imobilizare cu genunchiul la 90 de grade și cu laba piciorului în echin, a sosit momentul scoaterii firelor. În cârje până la taxi, în cârje (în lift) până la etajul al cincilea al spitalului. Sunt întins pe burtă cu piciorul proptit într-un suport. Întreb câte fire de sutură am. Medicul îmi spune o povestioară (v-am spus data trecută că are un umor debordant și de bună calitate). „Erau odată doi frați care pescuiau. După ce au…

Citește mai departe

Mineriada din iunie 1990. Un proces doar de dragul imaginii

Mineriada din iunie 1990 a fost rezultatul unei manipulări de proporții și a unei organizări subterane impecabile. SRI  se reînființase oficial cu doar două luni înainte, după evenimentele din 20 martie de la Târgu-Mureș. Dar organizarea maselor de mineri, atacul țintit îndreptat împotriva unor lideri ai opoziției sau a unor jurnaliști, mesajele despre dolari falși, arme și droguri rostogolite public cu profesionalism arată că instituția nu încetase să funcționeze. La conducerea SRI fusese numit Virgil Măgureanu. Sala de judecată s-a dovedit neîncăpătoare. Procesul este vegheat de polițiști și jandarmi. Sute de oameni s-au prezentat la primul termen în cameră preliminară…

Citește mai departe

Cușca lui Stephen Hawking

Relația lui Stephen Hawking cu tehnologia și știința este una cum nu se poate mai fericită. Win-win perfect. Am cumpărat și cartea primei sale soții, despre a nu știu câta dimensiune a dragostei, dar citirea ei nu este o prioritate. Mi-e teamă ca între mine și autoarea cărții să nu fie cumva vreun gost-writer – deh, reflexe de autoapărare în fața consumerismului literar. Prioritare sunt scrisorile lui Nabocov către Vera, din motive pe care le veți înțelege mai bine spre sfârșitul acestei postări (sau niciodată). Stephen Hawking a dat științei enorm și a primit enorm de la știință. Schimbul a…

Citește mai departe

Tendonul lui Ahile. Viața în cârje

Da, tendonul lui Ahile se poate rupe. Și se rupe pe neașteptate, aproape mișelește. Auzi o pocnitură, o tonalitate acută, dai să te întorci și să privești spre cel ce te-a lovit, dar până să vezi ceva cu ochii, te prăbușești. Nu ești pe câmpul de luptă de sub zidurile Troiei, ești pe un teren de minifotbal într-o sală de sport. Nu ești Ahile, ești tu însuți, la o vârstă la care războaiele – ca și fotbalul – ar trebui să fie doar prilej de exercițiu cu tastatura calculatorului. Nu te-a faultat nimeni, nu a tras Paris cu săgeata în…

Citește mai departe

Despre profesor, har și educație. Știință sau artă?

Prin anul 2000, un coleg din State, plecat din fosta Cehoslovacie, profesor eminent, susținea înflăcărat că a fi profesor nu este o meserie ca oricare, ci este o adevărată misiune. La care eu m-am luminat brusc; aici este explicația războaielor cumplite – chit că se dau într-un ibric – din lumea academică. Pentru că doar într-un război civil toți se simt în misiune. În ultimii ani, mi-a fost dat să asist la peste zece concursuri pentru ocuparea unor posturi de profesor. Pe lângă asta, în fiecare an am refăcut fișele disciplinelor pe care le predau. Și în fiecare an a…

Citește mai departe

Rețeaua Natura 2000. Incredibila și trista poveste a candidei naturi și a traducerilor fără cap

Rețeaua Natura 2000. Numele sună bine. Și nu există activitate mai nobilă decât conservarea naturii. Dacă admirăm oamenii capabili să empatizeze cu ființe „inferioare” (oare?), precum câinii, pisicile și plantele, cum să nu-i apreciem pe cei ce încearcă să conserve nu un individ, ci o specie? Sau „casa” mai multor specii? Habitatul, adică. Protecția naturii a început în Statele Unite, o dată cu declararea primului parc național, celebrul Yellowstone, la 1 martie 1872. Ca orice activitate nobilă, protecția naturii a făcut prozeliți peste tot în lume. Totuși, aceasta a realizat cât de mare este pericolul abia în 1992, când ONU…

Citește mai departe

Eminescu în Grădina Vlahiia, la Snagov

Eminescu n-a existat, scria Marin Sorescu în poemul „Trebuiau să poarte un nume”. E o poezie frumoasă despre toate lucrurile care, atunci când a fost nevoie să poarte un nume, li s-a spus, simplu, Eminescu. Dacă nu mai țineți minte poezia, o găsiți aici. Eminescu e mereu cu noi. În această lume grăbită și neliniștită și în care parcă trăim striviți de tavanul unei scunde taverne  mohorâte e loc, iată, și pentru Eminescu. Unul dintre evenimentele dedicate zilei de naștere a poetului național a fost organizat în Grădina Vlahiia, la Snagov. S-a numit „Mihai Eminescu, iubirea de neam  între ieri…

Citește mai departe

Muzica ușoară și farmecul ei ușor desuet

Muzica ușoară are un farmec al ei. Am ascultat pe 2 ianuarie pe TVR 2 o gală a stelelor muzicii ușoare. Interpreți consacrați, mulți din vechea generație. Piese mai vechi sau mai noi, legate ca niște perle pe un fir de o tandrețe sinceră, ușor boemă. Unele piese mai dramatice, altele mai vesele, dar toate pe niște texte clare, pline de poezia ce plutește în jurul fotografiilor de dinainte de epoca digitală. Ceea ce are muzica ușoară (și niciun alt gen apărut după 1990 nu are)  este respirația. Care poate fi un oftat lung, poate fi un hohot de plâns,…

Citește mai departe

Intelectuali bine orientați. O fi spus și Heidegger „No, hai?”

De câțiva ani buni, un grup de intelectuali cu vizibilitate și oarece autoritate în ale scrisului s-au poziționat politic de-a dreapta președintelui. În perioada celor două mandate ale dlui Traian Băsescu, cei câțiva intelectuali au fost lăsați să se creadă  un fel de gardă pretoriană ideologică. Adevărata gardă pretoriană e alta, și veche de când lumea, dar asta e altă poveste. Morala vieții publice a devenit subiect de aprige discuții. Unii din intelectuali – mai intelectuali decât alții! –  și-au luat treaba în serios. Înfierează pe oricine critică sau încearcă să vină cu o alternativă – chit că era vorba doar…

Citește mai departe

Afacerea Lucan. O altă perspectivă

Lucan este „brandul” care a fost propus atenției generale în ultimele zile. Arestarea spectaculoasă a doctorului Mihai Lucan s-a petrecut așa cum se cuvine. Adică, presa a știut (aproape) toate detaliile, DIICOT a lucrat transparent, iar denunțătorul e sub lumina celor mai puternice reflectoare.  Lumină și zgomot și relatări cu mare încărcătură emoțională. Afacerea Lucan are un rezultat previzibil: numărul de pacienți români care vor alege clinicile străine pentru transplant va crește. În 2014, CNAS a alocat peste 130 de milioane de euro pentru tratamentul românilor în străinătate. Astăzi, nivelul deconturilor a depășit suma de 500 de milioane de euro….

Citește mai departe